
Este un lucru cunoscut deja că femeilor însărcinate le este recomandată, pe toată durata sarcinii, practicarea mișcării de orice fel. Sarcina nu trebuie văzută ca o perioadă în care femeia trebuie strict să stea, dacă se poate încuiată în casă, să nu mai iasă nicăieri și să facă doar lucruri care presupun un efort fizic cât mai scăzut. Dimpotrivă, pe perioada sarcinii, femeilor le este recomandată cât mai multă mișcare, cât mai multe activități (în funcție de posibilitatea și puterea lor de a le realiza), însă nicidecum nu este recomandată stagnarea și așteptarea bebelușului în liniște, în mod special pentru a facilita o naștere mai ușoară.
În timpul sarcinii există o serie de activiăți pe care viitoarele mămici le pot practica pentru o viață socială mai bună și pentru a evita ajungerea într-o etapă în care să simtă că sarcina le-a schimbat viața într-un sens negativ.
Printre aceste activități se numără și Pilates-ul – și unde mai pui că, pe lângă interacțiunea cu alte viitoare mămici, acest tip de sport aduce numeroase beneficii pentru femeile însărcinate? Câteva lucruri de care femeile însărcinate trebuie să țină cont înainte să se înscrie la cursuri de Pilates:
- În lipsa unei recomandări explicite a medicului dumneavoastră, femeilor însărcinate le este recomandat să facă mișcare 30 de minute pe zi. Intensitatea exercițiilor trebuie să fie moderată, cum este în cazul Pilates, o activitate fizică care nu presupune un efort fizic foarte mare.
- Tendința femeilor însărcinate este aceea de a sta cât mai mult pe spate, astfel că Pilates-ul contribuie și vă ajută să nu adoptați, în timp, o postură incorectă a spatelui. Sunt realizate exerciții simple, utile, care să prevină inclusiv posibilele dureri de spate din sarcină.
- Exercițiile sunt executate într-un ritm foarte lejer și sunt, în general, exerciții de flexibilitate, de echilibru, de respirație, care ajută la păstrarea unui tonus muscular bun și cresc rezistența la efort.
- Exercițiile vă învață cum să vă controlați respirația – atât de importantă în timpul nașterii. Prin intermediul Pilates este antrenată și funcția cardiovasculară, iar exercițiile lucrează întregul corp – astfel că fiecare pachet de mușchi este antrenat și lucrat, pentru a facilita momentul nașterii.
- Beneficii post-natale ale acestui sport sunt numeroase. Printre ele se numără, fără doar și poate, recuperarea foarte rapidă a mămicii după naștere. Exercițiile recomandate ajută femeile în retonifierea perineului, întăresc mușchii abdominali, le crează un ritm și o coordonare a mișcărilor și, în final, le ajută să își recapete formele unui trup modelat armonios și să se reîntoarcă la greutatea avută înainte de sarcină. Atenție, însă – reîntoarcerea la mișcarea fizică este recomandată undeva la minimum șase săptămâni după naștere (în cazul celei naturale) și peste opt săptămâni în cazul nașterii prin cezariană.
- Să nu omitem, de asemenea, faptul că mămicile se pot bucura de antrenamentele de Pilates împreună cu puiuții lor, după ce ele sunt suficient de bine antrenate și pot combina astfel două activități într-un fel foarte plăcut – grija față de bebe și sportul.